Poiana Blenchii
   

 

Satul Poiana Blenchii s-a numit la inceputuri Poiana si a fost asezat in partea de hotar numita Valea Porcului, La meri pe Vale. Asezarea primilor locuitori trebuie cautata cam in secolul XIV-lea sau inceputul secolului al XV-lea. In negura acestor vremuri, asupra cnezilor si voievozilor din Maramures s-au abatut vremuri grele , de asuprire si restrangerea libertatilor si atunci multi au plecat de acolo cautand locuri mai prielnice.

Cea mai veche marturie scrisa despre existenta satului este conscriptia de la Reteag din 1553, cand Cetatea Ciceului cu toate satele apartinatoare au fost luate de la Domnul Moldovei, Alexandru Lapusneanu de catre imparatul Ferdinand al Austriei. Atunci au fost chemati la Reteag (actualmente in judetul Bistrita), care era oras cu magistrat, toti cnezii satelor apartinatoare de Cetatea Ciceu, pentru a depune juramant de credinta pe noua stapanire. Traditia spune ca atunci, Coroiul, cneazul satului Coroieni, a venit pe la Blenche, cneazul satului Poiana pe Valea Porcului si i-a zis "Vino Blenche sa merem sa ne intarim nemesigul". Blenche n-a voit sa mearga pentru ca era credincios domnului Moldovei a carei intoarcere si stapanire o astepta sa vina iarasi. De altfel, aceasta speranta a fost nutrita si de altii pana la Despot Voda. Coroiul a mers si a depus juramantul de credinta si a ramas pe mai departe nemes (nobil), iar pentru ca Blenche n-a depus juramant, a fost trecut in randul iobagilor. De aceea la noi in Poiana Blenchii nu au fost nemesi , ci toti iobagi.

In prima jumatate a secolului XVI cneazul satului, Blenche Ioan isi face casa pe teritoriul actual al satului, la confluenta vailor care vin de la Gostila, Falcusa si Baba. Aici era un loc larg, nu stramt ca pe Valea Porcului. Dupa el, rand pe rand vor veni toti locuitorii satului Poiana, iar noul sat se numeste dupa numele cneazului sau "Poiana Blenchii".

Vechiul sat Poiana, a existat insa mai departe si a fost intre satele date de regele Ungariei Matei Corvin, impreuna cu Cetatea Ciceului lui Stefan Cel Mare - domnul Moldovei, la anul 1475.

Luptele lui Mihai Viteazul pentru cucerirea Ardealului, din 1599-1600, au afectat in mare masura si viata locuitorilor din Poiana Blenchii. Se spune ca pe teritoriul satului nostru s-au dat lupte pe locul numit Corni, Tabla si Rodina. Desigur este vorba despre luptatori pentru ca batranii, femeile si copiii fugeau si se ascudeau in paduri.

Familia Rat, nobilii din aceasta zona, care era credincioasa principilor din familia Bathory, s-a opus inaintarii victorioase a Principelui Mihai Viteazu, si cu oamenii lor de pe mosie , au cautat sa opreasca inaintarea. Luptele s-au dat si la Galgau, unde se spune ca nu a ramas nici un suflet viu. Dupa infrangerea de la Galgau Rat Petru s-a retras la Poiana, unde s-a reorganizat si s-au dat iarasi lupte dar tot infrant a fost.

In urma acestor lupte raman foarte putini barbati buni de munca si stapanii nu aveau cu cine sa-si lucreze mosia, si atunci aduc iobagi de pe alte mosii ale lor , de pe valea Muresului.

Daca la 1533 erau 3 portii (familii) cu drept creditor Blenche, Contis , Ploscar si 5 saraci fara pamant, ale caror nume nu se amintesc, acum dupa 1600 sunt aduse familiile Oniga, Bartas, Bumb, Graur, Igna, Hapa etc.

Dupa caderea viteazului voievod valah ale carui biruinte au trezit multe sperante in randul iobagilor si au adus multa neliniste in randurile ungurilor si pana la curtea imperiala iobagia s-a inasprit.

Astfel, in a doua jumatate a secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea sunt adevarate si reale legaturile stramosilor nostri cu Pintea Viteazul, haiducul legendar al acestor locuri. Acesta tinea intalniri tainice la "Sura Pintii"cu oamenii sai de incredere care il informau si-l sprijineau in actiunile sale de intrajutorare a celor napastuiti "de biruri, de zbiri, de rele oranduiri si uitati de regi si imparati" (Aron Cotrus- Horia).

Intreg secolul al XVIII-lea a fost framantat de incercarea trecerii romanilor de la religia ortodoxa stramoseasca la religia catolica prin unirea de l700. Scopul acestei treceri era pur politic. Conducatorii imperiului habsburgic, cautau prin aceasta trecere sa-i disloce din marea legatura a credintei stramosesti si sa le rupa legatura cu celelalte tari romane, Muntenia si Moldova. Asa insa cum n-a reusit nici incercarea de a-i trece la protestantism prin tiparirea de carti in limba romana, tot asa n-a dat rezultatul scontat nici aceasta "unire".

In Poiana Blenchii nu s-a semnalat niciodata vreo trecere la "unirea" cu Roma, iar in statistica lui Bucov publicata de Dr. Virgil Ciobanu 1925 sunt aratate 49 de familii de romani ortodocsi fara preot si nici o familie unita.

Home Up